OFICIUL REGISTRULUI NAȚIONAL AL INFORMAȚIILOR SECRETE DE STAT

Știri

Semnarea Acordului între Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate

La data de 14 noiembrie 2013, la sediul ORNISS a avut loc semnarea „Acordului între Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate.”

Acordul a fost semnat pentru partea română de către domnul secretar de stat prof. univ. dr. MARIUS PETRESCU, directorul general al ORNISS, iar pentru partea albaneză de către domnul Shyqyri Dekavelli – Directorul Autorităţii Naţionale de Securitate din Republica Albania.

La ceremonia de semnare au participat Excelenţa Sa, domnul Sami Shiba, Ambasadorul Republicii Albania la Bucureşti , reprezentanţi ai ORNISS, ai Autorităţilor desemnate de Securitate şi ai Ministerului Afacerilor Externe din România.

Cu acest prilej, cei doi oficiali reprezentând guvernele semnatare s-au referit la importanţa deosebită a acestui Acord bilateral ca bază a unei cooperări viitoare între România şi Albania în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, atât în mediul de securitate euro-atlantic, cât şi la nivelul autorităţilor naţionale de securitate ale celor două state.

Sari la conținut